Vântul își spune trist povestea
Suflând aspru peste câmpii,
Încet i se-aude tristețea
De a se pierde-n veșnicii.

Încă o dată primăvara
Apare încet în decor
Și lumea merge iar în goana
După un port multicolor.

Un soare care brav lucește
Peste întreaga ființare
Cu razele-i calde vestește
Că viața încet reapare.

E martie,iar echinocțiul
A spus clar că iarăși e viață
După ce-am îndurat înghețul
Unei ierni lungi doar cu speranță.

De-acum putem să zâmbim iarăși
Și să privim blând la natură
Fiindcă viața-ncet renaște
Pentru slaba noastră făptură! ..