Dragul meu, iubirea ta mi-a frăgezit mijlocul așa cum vinul vechi pătrunde încet în lemnul butoaielor, așa cum parfumul murei sălbatice întră în palmă, așa cum apa de la moară tocește roata. Trei anotimpuri azi. Tu rîzi.

Și plouă iubirea mea, puii de pisică stau pitiți sub ștreașină, lăptăreasa și-a acoperit vedrele cu folii mari, eu stau ghem sub pătura din căruță de parcă aș fi din nou copil, așteptînd să se coacă cireșele, tu îmi spui ceva și eu nu te aud.

Este ceva în mîna mea de la piept. Să fie o floare sau o inimă e totuna, că parcă nu mai țin minte ce era, ce dacă se ofilește. Cît timp același soare se joacă cu amîndoi, doar ochii tăi sclipesc și buzele tale freamătă, eu am uitat să vorbesc.

Eu sînt valul, tu ești vîntul. Tu nu mă poți cuprinde, eu plîng odihna dinainte de a te întîlni. Eu sînt în fiecare nor, tu mă spulberi către pămînt. Sîntem atît de singuri cînd ne gîndim unul la celălalt. Trei anotimpuri azi. Poate doar oarbă te voi ști.

Cu bine.