dacă mă intimidează?!
îmi limitează mișcările / cuvintele / gravitația...?!
dacă în loc să alerg mă voi împiedica și blestemată
îmi voi prinde vârful îndrăznelii în capcana pregătită pentru fluturi
pentru toate acele uimiri nerușinate?!
prefer să-și răspundă singură văzând cum în culmea nepăsării
mușc niciodată sătulă din livezi portocalii
întind vise ca pe semințe vorbitoare neastâmpărate
nesfârșită clipa în fața oglinzii când
strecurându-mă dincolo de perete
înțeleg cum se trece de la carceră la albastru
sunt ocupată
și detailul ăsta pe care nu-l vezi decât cu a mia lupă numai a miliarda oară
este infinit mai important decât
entitatea oloagă sprijinindu-se-ntr-o imaginație
nu-mi permit luxul de a cădea
în melancolie nici în alte meditații
să nu se supere dacă din nebăgare de seamă
din superficialitate din multe cauze necunoscute
o să-i rup firma
o să-i zgâlțâi centrul
o s-o confund
cu o deșirătură
cu un drum interzis
cu șoarecele fără dinți
cu o umbră
în cele din urmă va înțelege
pentru a muri
e nevoie de timp nu glumă
de hipnoza aceea care te pune la discreție
și eu nu am! nu am! chiar nu am!
dacă rămâne
o fracțiune de secundă goală
un milimetru de neatenție
le umplu cu una măsură de ploaie
cu una măsură de râs
din inima mea
va mai crește o inimă
din inimă o voce
din voce alte guri ce nesătule și nerușinate vor face captive
nesfârșite toate livezile portocalii...