E miezul nopții.
Dar asta nu contează,
Căci pe planul sinapselor mele
se conturează numai schițe.

Reper metric îmi este
Distanta dintre inelele lui Saturn.
Timp de lucru îmi aleg
între aerul înghețat și aerul fierbinte.
De hârtie milimetrică nu am nevoie;
De creion nici atât…
Ele au făcut din fluturi
răni pe pielea mea.

Inițiez o lumină psalmodică,
Care distruge linia fină
Dintre oraș și trunchiurile putrede.
Elimin orice sunet,
Păstrez pulsul epicentrului.
Pervazul de beton își întinde coperta;
Semn de carte: pagina 42.
Suflu o densitate sumbră,
Acoperiș gudronat
Peste lacul întunecat al ceștii de cafea.
Pereții urlă mecanic, treziți din somn.
Frigul pătrunde în pătura de var
mâncată de molii.
Ca o plantă crescută în asfalt,
Eu doar aștept.
Nu știu ce; schița mi-e păgână.
Trebuie să o îngrop undeva.

Poate copia mea de ceară
A mileniului următor
O va găsi și va-ntreba:
“Ce-i aceea o dimineață?”