Lumini de gânduri prind paloare
În mințile fără de minți
Nu mai e loc pentru candoare
Și nici simbol pentru cei sfinți.
În negura de din lumină
Când arabescul a apus
Sufletul parcă-i fără tihnă
Zburdând pe unde n-a străpuns.
Din citadela fără de hotar
Ce suflet vrea a i se spune
Nimicul nu mai e un dar
Căci a apus cu el cel nume.
Trăirile sunt dor frumos
Chiar și el visul stă în efemer
Tot ce e bun e de prisos
Atunci când dormi uitând de auster.
Iluzii se destramă-n răsărit
Când el apusul cheamă la visare
Doar norul stă cu gândul la umbrit
Crezând în totul totului cel mare.
Din arșița fără de foc
Din amalgam fără de toate
Timid își face încă loc
El dorul cel de dus...departe.