du-mă spre ușa aceea pe care
n-am ieșit niciodată nu știu dacă
din teamă dintr-o absență
din convingerea că nu era decât
ansamblul formal o jucărie
buzunarul iluzoriu cusut la piept căruia
îi simți marginile tot albastrul
tot dai cu mâna tot dai...
frigule, adună-te dincolo de amprentele mele
și tu, pământule, reprimă-ți inspirul
fă-te fulg și poartă-mă silențios și tandru
ca pe copilul de sânge
odată și-odată o să-ți fiu eu mamă...
și poate că am vocația de a mă opri în fața
albumelor cu o singură poză ca în fața unui zid al netrecerii
acolo unde sfârșitul se-mplântă în prima secundă
vezi scena și destinul travestit în imagini
surâsul împietrit când copilăria este doar unul dintre cuvinte
tema favorită a zilei –
sisiful femeie făcut într-un iulie 15
filele aspre refuzând să se deruleze
naivă
iau golul îl spintec îl răstignesc
rămân
în burta coridorului
fântână uitată cu pasăre neștiută
sunt doar o poetă
la discreția fantasmelor crude
nimic n-am văzut nimic nu știu din ceea ce ESTE
așază-te în dreapta din mine acolo unde
singurătățile țipă
du-mă spre ușa aceea pe care... du-mă...
povestește-mi de-adevăratelea tu!