Ne ard sufletele pe bancuri de gheață
În atmosferă se respiră dorințe
Tristețile atârnă de unicul fir de ață
Iar gânduri de-a valma adună credințe.
Frenetic adorm valuri de gânduri pe frunte
În Univers se adună speranțe
Dorințe profunde, chiar și de-s mărunte
Privesc resemnate la voci ce-s de gheață.
Pe frontispiciul alinării pătrund creionate
Urme de plâns în balsam al uitării
Mai sunt nepermise și vise de-o noapte
Dar stau și de veghe amoruri pătate.
La marginea pustiului fără de glas
Unde nici nisipul nu mai creionează
Răsar pierdute redute, ce parcă-au rămas
Ca un ultim bastion pentru cel ce visează.
Luminile ard cu rece paloare
Nimicu-i pierdut printre venetice plaiuri
Privesc tot alene spre un ultim el soare
Din negura nopții răzbat zadarnice graiuri.
Amorful sublim împresoară neantul
Lucidul și el adoarme în prag
De este blestem, nemăsurat e curatul
Așa cum urâtul pătrunde alene prin gândul cel drag.