A fost odată, în țara sfântă ce respecta pe moș și babă,
A fost ce-acum sunt doar povești,
Când se învățau puțin istorii de neam silabă cu silabă
Și crez era doar adevăr de voievozi… cinstiri regești.

Și era mândră țara în toate, în straie albe, toată ii
Își purta cinstea în blazon își onora strămoșii drepți.
Cu frica urii se închina și Dumnezei făcea copii...
Se saluta popor pe uliți… și asculta doar de înțelepți.

Era demult, odat’ și odată, cuvânt blajin cu mult domol,
Iar munca grea era onoare, cum castul de nevastă-fată...
Doar aprig se curma la rău și viața se dădea obol
Pentru pământu’ între uluce… când neam întreg era o armată.

Era iubire pentru neaoș, primire caldă la străin
Și la biserici închinări, pioase în genunchi, umil,
Feciorii își moșteneau părinți, la fel și bun și, cel hain
Să se îndulcească înspre iubire… c-a fost la fel și el copil.

În bătătură avea loc câine și mielu’ pentru Paște sfânt,
Iar cumpăna de la fântână dădea gând bun către dreptate...
Și uite am poposit trecutul să vă las gustul să vă încânt
De țara mea, ce-o vreau iubită din nou de voi… posteritate.
26.07.2014