am câteva singurătăți cărora
nu le-am pus niciun nume
uneori le privesc îngăduitor
știu că și ele mă privesc
și ne zâmbim acut
e ca
o îmbrățișare fără atingeri
cu multă indulgență
irosită degeaba
ba
mai și atingem întunericul
cu câte-o privire doar
doar ne vom șterge urma
prinsă între
răsărit și apus
deși
mi-e dor de o nouă iubire
ca de o primăvară risipită printre ploi

trupul meu văduvit de lacrimi
poartă aroma unei alte zile