într-o zi i-am spus tatei
ți-am scris o poezie
m-a privit blând
așa cum privea el răsăritul zilei
cuvintele îi întârziau pe buze
se năștea bucuria
în piept lacrima
poposea în inimă
din blândețe s-a născut lumina
apoi ea a aprins zâmbetul
mă primea în pieptul său
bătătorit de griji și timp
avea loc acolo tot universul
și tot mai rămânea spațiu
pentru îmbrățișare