n-o să-ți mai vorbesc
în abstracțiuni
de tot felul de cer(c)uri și păsări
făcându-și veacul prin înghesuiala vreunui gând
desființate în atâtea metafore
nici despre lumină nu-ți voi spune
mai nimic poate doar despre felul în care
(știu sigur!) m-am născut în ploaia de la 7 dimineața
că altcineva înaintea mea a furat Visul
n-o să-ți mai spun nici că
m-am trezit desculță în grădina cu ghimpi
și nu va mai fi „cândva” nici „habar-n-am-când”
va fi „aici și acum”
în canicula mea de august
căzută exact în dantela albă a fustei
în colțul acesta perfect în care îmi descopăr
brățara din cochilii și privirea albastră
fără să vreau nimic altceva
n-o să mai fiu prototipul
Femeii
al nu-știu-cărei-zâne
al nu-știu-cărei-vedete
la naiba cu sentimentalismele!!!
o să-mi iau în primire chipul
o să-i dau dezlegare
la toate culorile pe care când le ating țipă
și-mi aduc numele: DA-NIE-LAAAAAA....!!!
la toate secundele o să-i dau dezlegare
să treacă opreliștile-acestea
toate clișeele
toate generalitățile
să pășesc da să pășesc
să mă uit în oameni
să fiu sigură că
sunt
eu!!!