pășești divin pe calea nicăierii
niciunde talpa ta înfige steagul
acel de biruinți de tot vileagul
și mielul duhului e dus tăierii.

să nu-mi deschizi, femeie, sarcofagul
cu niciodată vorba ta tăcerii
ce lasă-n dimineață umbra serii
de minții mele îi vei trece pragul.

a nimănui odaie sufletească
prin lume-și caută locuitor
de perna ei un vis să își unească.

nimic stătea în cer tânguitor
tot așteptând nimicnicii să crească
pe un tărâm de neviețuitor...