Nu știu eu să fiu bun la nimic,
la dragoste, nici cât negru sub unghii.
Dar nu mă plâng niciodată de nimicul cel mic,
privesc lumea (și ea mă privește) ca pe o cruce înflorită,
pe care eu însumi m-am urcat,

m-am silit a visa ca la carte . Vezi tu, să rămâi fericit
trebuie doar să nu leșini când vezi sânge.
(ai timp și acum să faci medicina)

Și dacă eu sau tu nu mai ești cum eram,
ce frumoase erau venele tale,
și la anul vor fi, prin mall-uri, tineri frumoși și-n inima lor
bulbi roșii și grași de lalele!

Scabie am fost - o, și greșeam, și nu știam unde!
Și bătrâni și urâți și buni de nimic și nimicul de frunze,

prin care mă plimb liniștit cu tine,
cu mâinile la spate legate și cu
cele câteva găuri pe care mă calci.

Sunt ani-lumină de când nu mai suntem străini,
și-ți promit, dând din cap a pustiu,
că vom urca, la pensie, doar noi doi pe un munte.

(vai, ce drăguț, mai adaugi tu la poem)