Nu mai știu ce gânduri aveam pentru mâine
Știu doar că orice se întâmplă în viitor
S-a petrecut deja în universul dinlăuntrul meu
Cu mult înainte de a mă trezi din reverie
E un fel de mister devoalat încetul cu încetul
Fără să-i pot anticipa continuarea

Nu mai știu numele iubirii de mâine
Știu doar că inima și-a pregătit deja bătăile mai ample
Anticipând o nouă trăire în salturi
Și cu cât se apropie ziua hărăzită prezentului
Cu atât nerăbdarea de a vibra intens este tot mai mare
Până la identificarea în celălalt
Până la asimilarea dublei respirații sacadate
Până la tresărirea unor ochi dezvățați cu o lumină nouă

Se va întâmpla ca visul meu să devină visul ei
cu toate stelele agățătoare în păru-i bălai
Iar universul meu să-și micșoreze volumul
Pentru a-i face loc universului ce o cuprinde...
Nu voi mai ști atunci diferența dintre dor și așteptare
dar se va întâmpla să murmur un fel de chemare îngânată
care să ne învăluie-n arhitectura iubirii