Pe insula retrasă în marea de mistere
în tihnă se ascunde vulcanul pasiunii
care-n obscurul sine mocnește în tăcere
ferit de ochii lumii, vegheat de raza lunii.
Curenții solitari îl bântuie în noapte
și valuri de tăcere lovesc în stânca-i fină,
căci roca cizelată vibrează între șoapte
ce se revarsă-n lacrimi când insula suspină.
Admiră de departe iluzia sa sublimă
priviri prea curioase orbite-n neștiință,
iar spiritul subtil ce vulcanu-l animă
rămâne nevăzut pentru orice ființă.
Doar rareori vreun suflet pe insulă ajunge
găsind o lume care-i era străină,
căci inima vulcanului pare că vrea s-alunge
pe-oricine mai aproape ar dori să vină.
Un aer tainic, rece, pe-ntreaga suprafață
aduce noutate în cel care-l respiră
și-l face ca să simtă o flacără de gheață
ce spiritul din stâncă în liniște-o inspiră.
Simfonic geme-ntrânsul alintul său duios de seară
când ceața ideală îl pierde la apus,
iar el, învăluind în piatră o inimă de fiară,
se pierde mut și rece în sinele-i ascuns.