și sudul are sudul lui
la fel cum eu mă am pe mine...
și mă străbat de la tălpi la cap
și de la minte la inimă
fără să ajung vreodată să mă văd din afară

și eu am sudul meu mai mereu însorit
și nu-i dibuiesc niciodată capătul
nu știu unde mă încep cu adevărat
și unde mă termin
mai presus de câteva înnorări sporadice
și însingurate

uneori am senzația că m-am rătăcit înlăuntrul meu
mă panichez și o iau înapoi
dinspre cap spre tălpi,
dinspre extremul sud înspre un început de sud
și-mi dau seama că nu pot ieși din mine
ca să mă îndrept spre un fel de nord,
spre un fel de ploaie,
spre un fel de dor ce mă așteaptă...

mă răsucesc în bătaia vântului precum o giruetă
și tot aștept un fel de tornadă
să mă împingă spre un alt punct cardinal
de unde să pot vedea răsărituri și apusuri
îndrăgostite
de sudul meu statornic