din mult prea mult bun simț

tata uita numele nopții

asculta pe prispă poveștile

înghițitorului de săbii

ale fachirului cu umeri de foc

pe care luna-i săruta

cu puterea asfințitului

în prag de noapte veghea

deschiat la cămasă
lăsand să-i intre vraja

în inima căptusită cu iubire