Din coasta ta străpunsă, din mâna-ți pironită,
din ochiul care varsă o lacrimă amară,
în râuri se revarsă iubire infinită,
făcând orice durere din suflet să dispară.
Orgoliul mă consumă, mă mistuie sălbatic,
chiar dacă-mi e ființa scăldată-n slăbiciune,
dar când în astă lume sunt ca un singuratic,
prezența ta mi-aduce în minte gânduri bune.
Neliniștea din mine o risipești îndată
când plin de dor te caut retras în rugăciune,
și-ntreaga mea ființă de har e inundată,
iar eu mă simt puternic, căci tu trăiești în mine.
Tu, flacără nestinsă de răul cel obscur,
mă mistui și mă cureți de orice întinare,
îmi dai tărie-n spirit ca toate să le-ndur
și să transmit în lume iubirea ta cea mare.
Lumina ta mă-nvețe să îți urmez voința,
iar gândul mi-l inspire ca-n toate să slujească
sublima mărturie ce poartă-n ea credința
ce-aduce mântuire oricui o s-o trăiască.