visul împrejmuit de zăpezi
palma aceasta decolorată
căutându-și liniile
ulița pe care suflete se ascund
lupi solitari... priviri flămânde
nici pe departe ca ale fiilor omului

civilizațiile nomade nu-și permit plânsul
atașamentul față de pâine față de chip
iubești cu măsură fără să lași urme
fără măcar o dată în tine să le primești

sau

nu arăți?!

unica artă – dantela sângerie incrustată pe o sabie
unica tandrețe – foșnetul parfumului ei într-o iarbă
nu ca să uite de singurătate nu-nu....?!
pur și simplu o altă întâmplare [?!]
mâna lui atingându-i cosițele!!

amintirile ca și copilăria
se fac nevăzute
trebuie musai deodată să crești
să fii prezent
joacă-te-n gând, copilule bătrân!

jalea amestecată cu pustiul
toate vietățile acestea isterizate
să prindă încă o secundă

mereu o falie desparte
unul și același trup
una și aceeași inimă
înveți să mergi înjumătățit
fără să te tângui
fără să acuzi
fără să judeci
în neștire
cauți
umbra sufletului pe un cort:
încă ești vie?

sălbăticia are legile ei
de nimeni vreodată scrise
câinii deșertului tremură
în fricile omului
când deznădejdea sfârșește totul
rămâne câmpia aceasta întinsă
pe care nestingherit se revarsă
Duhul Domnului