Atunci când privirile tac
Mesele nu mai știu care e rostul lor.
Soarele caută motive
În lipsă de adjective
Iar eu îmi ascund părul
Ce ar vrea să fie creț,
Cu fiecare ocazie în care
Găsește drumul spre rai,
Trecând prin locuri ascunse
Ce nu se vor pătrunse.
Atunci, de ce mai respirăm?
Poate că aerul îți va trimite
Ceva ce eu nu pot admite,
Atunci când alți ochi privesc
Același bec.
Îmi place să înțeleg
Dar vreau să și dezleg,
Dorințele din lanțuri
Și gândurile ascunse.
Cu litere te chem
Dar am pierdut un semn
Și poate că odată
Când lumea asta toată,
Va fi numai cenușă
Vom vedea aceeași ușă,
Cu lacătele rupte
Și flori albe de curte
Cu roua parfumată.
Voi ști ce să îți spun
Păcate am să adun
Și le voi pune-n sac
Cu pene de gânsac,
Iar spinii cei mai gri
Vor face flori de toamnă
Și poate doar o doamnă,
Va ține în poșetă
Lumina ei secretă!