somnu-i rămas undeva în urmă
înzăpezită geroasă noaptea e albă
privesc chenarul ferestrei din pat
și aștept aștept și aștept
îl invidiez pe dumnezeu încă doarme
pendula bate-n perete ca inima-n piept

mă-nvăluie o stare fără reper
creierul e un stup plin de freamăt
cu-albinele-gânduri în el
dănțuind misterios
pregătind zborul după polen

închid ochii sub pleoape e-o pajiște
scăldată în soare și plină de flori
desculță copila bălană doar în rochță
râde se-nvârte aleargă
în gând îi zic păpădie
cu ochi de copil o privesc mă-nfior
nu știu ce-i cu mine dar simt că mi-i dragă

deschid ochii e o halucinație-mi zic
chenarul ferestrei îmi spune că-i noapte
viscolește c-afară e ger
și că de atâta zăpadă noaptea e albă

las-o să doarmă cu bucceluța de amintiri
strânsă-n brațe
du-te fă-ți o cafea aprinde-o țigară
și-așteaptă dumnezeu să se întindă ca un motan
apoi să-și ridice pleoapele vestind dimineața

ia stai
să zicem că ești față-n față cu ea
te-ai pierde fii sigur
acum singur îți imaginezi c-ai putea-o-ntreba
de-și mai aduce aminte de primele necuvinte
și de acel prim fugar nesărut de atunci...

hai gata hușcheala
motanul se-ntinde...