zăpada are dâre adânci pe care
niciun soare nicio trecere
nu le topește
sângele comite insidios
atentate la estetica busolei afective
o pădure virgină cândva
își crește acum puii
unii învață să zboare din instinct
ajung în țările acelea
își fac din vreme ascunzișuri provizorii
de departe îi crezi fericiți...
alții
tot din instinct
cel mai probabil dintr-un blestem
dintr-o nebunie
udă rădăcinile copacului-lipsă
sisifi încremeniți în gesturi mecanice
ca-ntr-un suprem cod al neplecării
o păpușă aproape vie
își plimbă solitudinile
prin ochii nevăzătorului trecător
dă să plângă / are
atâta praf în articulații / se aude
țipătul copacului pe care unii
din instinct
din blestem
din pură convingere
continuă să îl ude
cineva chiar a trecut pe aici
am același râu pe care cumințit îl țin
pe muntele lui venus
iată-mă alerg alerg alunec!
Tata vine într-un suflet
durerea amestecată cu praf
are un gust pentru care
n-a fost găsit încă un cuvânt
apa curge prin furtunul uriaș
peștișorii din tricou învață și ei să înoate
prin scâncetul ploilor
dincolo de spaime
dincolo de timp
tălpile goale mângâie
trotuarul casei noastre
pietrișul își înflorește
întristările tandre
cineva chiar a trecut pe aici:
să fi fost eu?!