Sunt cam dezordonat cu toate...
cu trăirile, cu înălțările-mi sumare, cu întunecările bruște,
cu stilul meu afabil de a mă rândui...
n-am rigoarea unor zbateri repetate și ordonate
și de aceea
mai pun un spațiu între gânduri și mine
cât să-ncapă jumătăți de fericire în bruioane
ticsite cu lumi ce mă invadează sporadic
la fiecare liturghie duminicală.

Simt un fel de friabilitate printre metacarpiene
de fiecare dată când invoc mântuiri pripite,
de parcă un țurțur de gheață se topește treptat
și-și micșorează din aderență

Neterminate diminețile-mi sunt pe jumătate crude
n-au știut ochii să vadă dincolo de aurore
și de aceea lasă impresii despre un cer și o umbră
fără a distinge înger și om
fără a știi dacă zborul e doar o realitate sau un vis frumos
între două controverse ale gândului

Cu lumina piezișă în ochi
mă aventurez orbește spre o altă duminică
gata de o nouă escaladare a cerului
așteptând mântuiri discrete
când degetele-mi se topesc într-o singură apă
neîncepută.