azi mi-am citit privirea și am văzut cum norul
se-ntinde-n orizontul în care-mi plimbi tu dorul
și-am mai văzut cărarea ce duce-nspre pădure
unde-am intrat cu tine să ne culegem mure

chiar se vedea butucul care fusese-un nuc
din valuri de memorii aud cum cântă-un cuc
și Dorra-și spală puii și-apoi le ține piept
crescându-și bine plozii și un motan deștept

crezi, nu crezi,
vorba aceea,
privește și tu
și-ai să vezi
atâta cât crezi

Știi de ce apa mării este sărată?
De la lacrimile tatălui meu.

Când și-a luat “la revedere” de la mare,
și-a lăsat hainele la măslinii sălbatici,
unde se termină Plaja și începe digul
de la Pescărie și privind la mine, s-a
scufundat de câteva ori
în apa de la capătul digului
care-i păstrează și acum
chipul, bucuria și nostalgia de atunci

acum, cum ți-am spus,
mi-am citit privirea și am văzut



Constanța, luni, 29 ianuarie, 2018
(Scrisori, la capătul digului)