oricât aș fi vrut să mă mut
tabla mea de șah nu a existat niciodată
n-am fost niciuna dintre acele făpturi
prinsă între degetele vreunui înțelept
care să facă mutarea de succes

și apoi nu mă puteam rupe de nimicurile mele
de bucătăria cu mirosurile ei de viață oțetită
de copacul din fața dormitorului
de blocul vecin unde vedeam aproape
în fiecare zi câte-un boschetar ușurându-se de sărăcie

am rămas cu aceleași obiecte cu care am venit demult
pe strada asta și în imobilul ăsta trecut prin câteva seisme
cu vecinii de deasupra care știau să spargă geamuri
să trântească uși să dea afară copiii cu mucii în nas
care-ți băteau la ușă pentru o ceapă ori un pahar
de ulei uitau să te mai salute

aici unde gropile ne arată cum suntem
muzica anilor mei a început să fermenteze
și în orice anotimp plouă prin pereți
gata să se prăbușească mileniul peste noi
cei care spunem că fără noi nimic nu se poate

ba da se poate să rămâi în același loc
și să vezi cum pleacă tinerii departe unde
mutarea de succes este posibilă