pereții murdari din camera de cămin,
mucegaiul,
mirosul de șobolan mort
mă trimit adesea
în cele mai întunecate încăperi din
capul meu
unde rătăcesc și ore-n șir/ dacă nu, zile
până să găsesc o cale de ieșire,
în locurile unde am rămas un
monstru
unde trauma urlă și nu mai are niciun control.
totu-i aspru și murdar,
pute,
rănile putrezesc,
se descompun
se împânzesc până acoperă fiecare colțișor, fiecare pată de piele proaspătă,
curată
pănă nu mai rămâne nimic și
nimeni nu mai are după ce plânge
nimeni nu mai are pe cine salva

aerul rece de afară trezește simțuri
sunt în viață
cine ar fi crezut
membrele amorțite și capul
amnezic s-au trezit la viață
iarna învie chiar și amintirile
moarte
că-n tot timpul ăsta au stat
ascunse
nu le-a ars nimeni când ar fi trebuit
moartea nu e sigură
nici eu care-s foc n-am dobândit puterea
să le termin
amintirile se presupune c-ar trebui să mențină zâmbetul pe buze
ale mele mi-au cusut gura
și m-au ars pe rug
pân-am devenit una cu focul
și același.