întinde-ți gândul
păstrează-mi echilibrul
aici acum pe funia îngustă
spune-mi cum facem rost
de suportul verde
de 1 + 1 care
să nu dea 2

în drumul de-o clipă vei întâlni provocarea
poate banala destinație geografică
o stradă îngustă cu un singur sens
castanii resemnându-se în spatele fostelor case

n-am văzut niciodată un vultur care
să mistuie o vrabie
înțeleg
lucrurile astea se întâmplă
pe nevăzute
anxietatea este revenirea
stării de nou-născut
(nu se știe din ce pricină: ca să ispășești / ca să pricepi / ca să mori...?!)
cum să nu te înspăimânți?!
ești atât de singur și
te faci rău
supraviețuiești
întinzi mâinile
ceri cu înverșunare să fii purtat în brațe

e secetă și
lumina devine insuportabilă:
„ascunde-mă într-unul din gândurile tale!”
pe acolo dincolo de mal dincolo de lac
se face trecerea
prin pajiștea în care caii și-au pierdut lațurile
coamelor sălbăticite nimeni nu le mai poartă grija
mă strecor
prin foșnetul trestiei
mâine este mult prea departe
acum!!
întinde-ți gândul
păstrează-mi echilibrul
am o rochie nouă
sentimente pe care
nu le-am îmbrăcat încă niciodată