luminile-s de umbră așchiate
în clipa cea eternă-n miez de vremuri
iubirea ta spre mine-abia o tremuri
și păsări nu-s, văzduhul e în zloate.

și cer plângând pe-obraz de tină-s zemuri
iar ploi aduc mistere triviate
privesc la Dumnezeu, cum ne mai poate,
cărând spre vis umanele cheremuri.

în zori de zi penița iar mă ceartă
că nu îi dau destulul zburământ
și nu știu slova-n poeziei hartă.

sub viermele de vers e-n os pământ
dar neputințele un ceas nu-mi iartă...
de-amorul tău în liniști mă-nspăimânt.