agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 2840 .



Tatyana
poetry [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [Spacer ]

2018-02-13  | [This text should be read in romana]    | 



Cuprinsă de febră, de speranță, simți că trebuie
Să-ți eliberezi sufletul și să pui totul pe
Hârtie, fără să reflectezi la cele scrise,
Lași sufletul să curgă, pana zgârie hârtia
Imaculată, care primește cuvintele,
Le suge în structura sa poroasă, ferice
De hârtia, care îți poartă sufletul curat
Și sincerele tale sentimente pentru cel,
Pe care crezi, că îndeplinește criteriile,
Pentru cel, în care te-ai îndrăgostit spontan și
Fără căință, în cel, pe care inima îți
Spune să îl alegi, pentru noblețea de suflet,
De care ești atât de sigură, un suflet în
Care vrei să te arunci, ca într-un ocean, visezi
Cu ochii deschiși, când te mărturisești, când vorbești
Despre iubire veșnică, când lui îi dăruiești
Inima ta de căprioară, nu iubitului,
Ci vânătorului, care te va jertfi fără
Mustrări de conștiință, dar tu nici nu bănuiești,
Nu știi, nu poți pătrunde încă inima unui
Mizantrop erou, al cărui byronian farmec ți-a
Întunecat rațiunea, în el ai proiectat pe
Cel, pe care tu în suflet ți l-ai făurit, pe
Cel pe care crezi că acum l-ai găsit, te încrezi
Acum, că destinul ți l-a hărăzit și totul,
Toată firea-și urmează calea, mult înainte,
Deja pregătită de divine forțe, iar tu,
Acum, cu ochii inimii deschiși, ești sigură,
Că destinul tău acum s-a împlinit, că totul
Are un sens, pe care acum l-ai înțeles, el
Este acela, mult visat, mult așteptat, toată
Ființa ta îți spune că el este răspunsul
Trimis de Dumnezeu rugăciunilor tale și
Cel, care ție deoparte ți-a fost pus, din suflet
Crezi, te încrezi în bunătatea lui Iisus, Care
De soarta ta Se ocupă, te ocrotește, e
Semnul mult așteptat, e îngerul ocrotitor,
Ce deasupra patului tău s-a coborât, sau, nu,
Dimpotrivă, demonul, groaznicul ispititor,
Nesigură ești în inima ta, dar sigură
Vrei să fii, să scapi de chinuitoare dubii, te
Lași în voia soartei și a lui și îngenunchezi,
Asemeni femeii pline de iubire și speli
Cu lacrimile tale picioarele celui pe
Care îl iubești și-ai vrea să te iubească, aștepți
Ca temerile tale să nu se-adeverească,
Ci miracolul să se întâmple, să aibă loc,
Să se înfăptuiască iubirea pe Pământ și
Dacă nu, tu nu vei fi de vină, ai încercat,
Ai dăruit iubirea, iubirea cea mai pură,
Da, tu ai îndrăznit și ai făcut întâiul pas,
Ești prea independentă în simțire, pentru a
Te supune legilor nescrise, ești tu aici,
Acum, adevărată, în tot ce ai îndrăznit,
Să scrii, acum, fie ce-o fi, scrisoarea e pe drum,
Sigilată, oare își va găsi destinatarul, destinul?
Tot sufletul lăsat în mâinile lui Dumnezeu,
Ce altă dovadă de credință ar mai trebui,
Decât puterea sufletului tău de-a iubi, de-a
Risca totul pe-o carte, de-a provoca bărbatul
La o decizie, făcând prima mutare, dama
Își face prezența, își arată frumusețea
Impunătoare, regina sfidează, regina
Cere, regina se adresează unui rege
Într-un ultimatum pentru amândoi fatal, el
E obligat la următoarea mutare, el, cel
Inaccesibil și semeț, al cărui spirit nu
Se lasă tras la pământ de slăbiciuni, emoții,
Sentimente pentru o femeie temerară,
Două excentricități puse față în față,
Ea, prea directă, prea cutezătoare pentru ca el
Să nu se simtă aproape jignit, iar el, mult prea
Arogant, pentru a se considera obligat
Să răspundă, spontaneitatea ei, această
Naturalețe, l-au dezechilibrat, iar primul
Său impuls a fost de repugnanță, aversiune
Asupra acestui atac neprevăzut, care
L-a găsit nepregătit, cu garda jos, nu știa
Cum să interpreteze totul și de aceea,
Meschin și laș, a aruncat scrisoarea ta în foc...

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!