Am înșirat din mine, atâtea perle pe eșarfa dintre noi...
O țineam strâns. Într-un capat eram eu la 26 de ani, în celălalt tot eu, la 50 de ani.
Ne priveam amândouă în ochi, mă uitam în ea, ea în mine.
Mi-am imaginat la început, că la capătul celălalt al eșarfei ești tu.
Dar, m-am uitat pe perle, înșiruite, de la cea mai mică, spre cea mai mare.
Acolo ți-am găsit reflexia. Amândouă. Îți simțeam chipul , te simțeam în lăutrul ochilor.
Irisul verde cu o pană de corb.
Atunci te-am văzut, iar acum nu mai pot închide ochii până nu văd răsăritul, ca să te las să-l vezi și tu.
Să-l vezi prin lumina mea ochilor mei.
Undeva, în liniște e muzica. Sună așa... urci pe treapta a patra, apoi pe a cincea...
Cazi în minor, ca mai apoi să te ridici în major.
Tu știi unde să pășești, trebuie doar să închizi ochii și să mă ții de mână.
Ascultă-te...
Eu n-am să te leg pe scaunul din bucătărie. Din dragoste ne ridicăm cuțitele ... doar ca să ungem două felii de pâine cu zacuscă la 3 dimineața.

14 februarie 2018
7:54