mă adânceam în mine-n multul haos
pe sub tăceri în Om pietrificânde
de nu mai știi grumaz divin pe când e
să țină al luminilor adaos.

tu denumești în lumânări osânde
în templul tău lăuntric stai în naos
și renăscând al umbrei tale paos
suind neant în vocile flămânde.

iar verbul tău din duh de nuntă-n clar e
și veșnicii pe-obraz de nea având
umane necuprinderi ți-s ilare.

că rosturi de tăgadă trec prin gând
și veacu-i cât e clipa-n stea, călare
pe inorogu-n zodii alergând.