n-avem o dragoste modernă,
e doar puțin externă
prea mult internă…

cam prea intensă,
și mult prea densă,

însă aprinsă
clar neînvinsă,
și-aproape
necuprinsă

în două perechi de brațe
ce-ncearcă să înhațe
un maldăr de speranțe
în așa circumstanțe:

o lume prea curioasă,
de fapt infecțioasă
pentru noi, și furioasă,
că-i doar neputincioasă

în fața-a doi copii
ce nu știu a minți,

ce nu știu să se vindece
cu leacuri din faramcii,
ce nu știu să judece,
nu știu să spintece
cuvintele cu cuțitul.

noi suntem demodați,
adesea confundați
cu niște senili ciudați…
suntem condamnați
și totuși neobservați

de o societate aiurea,
pentru care chiar securea

e o armă a păcii,
nu a nedreptății,
un obiect al vieții
de după,
nu o moarte de moment.

suntem doar copii,
dar avem sclipiri
ale minții,
n-avem sfinții
voștri de pe icoane,

dar avem șabloane,
adică idei fără comisioane.

n-avem o dragoste modernă,
e doar puțin externă
prea mult internă…