grijă avea-vom
planta să fie la cuvinte cu fața
mizantropia timpului orb să nu prindă
înfășurate ținea-ne-vom mâinile-n dragoste
amestec de crin și dulceață

iertare o să-ți ceri pentru toate diminețile pe care
c-un alb corector în treacăt le-ai desființat
te-au durut literele – o să-mi strigi –
poveștile lor / părul meu despletit nesfârșindu-se-n ele....

loc prin înserare făcându-mi
destul de probabil
o să te cred / o să pun
de cafeaua cea neagră
recipientul minuscul risipi-va-și
smerita aromă peste umerii-ntregi

vom fi fericiți
prea multă fi-va-ne picătura de viață
lăsată într-o doară
într-un colț castaniu de sofa
pe-un cântec de jazz

de pe vremea singurătăților
am deprins monoloage
nu mă sperii când
întors către tine
îți depeni frustrările
convins că mie mi te confesezi

dar

cafeaua e gata
în vecini nici măcar
lumini de avarii

în acest puțin
atât de vital mi se pare
să am ochi albastru-cu-mov
un minut pentru floarea din geam

nu vom tăcea...
vom fi norocoșii
în cei 100 de metri pătrați
cu vedere la scară
și-această peliculă
din anii 60 de la Hollywood