din Ou n-a mai rămas decât o coajă
că miezul a zburat la nalt de vise
acolo,-n perna ta, în zări nescrise
dar înviind penița de sub vrajă.

cuvântul din cenușă-n foi sporise,
a veșniciei de lumină strajă,
din ochii tăi misterele degajă
precum eternitatea le dorise.

ești floarea cea din taină izvodită
ce ca un elixir în văz îmi suie
cum ești, în frumusețea ta rodită.

iar dragostea a-nfipt în carnea-mi cuie
și în spinare-i crucea dobândită
și-i multă vreme leneșă-n statuie...