pitit într-o metaforă
aud cum crește grâul,
pe pâinea din leatul trecut ung litere
vorba ta se chinuie să iasă din adormire,
pleoapele ți-s pietre
îți răstorni gura în ceașca de cafea,
te ademenește carnea cristului, cu oleacă de unt,
depui grăsimi pe buzele mele
într-un sărut rotund ca o șoaptă

ziua iese din somn în straie de lumină,
aș dezbrăca-o până la beznă
în curul gol să se înfățișeze soarelui

ispite de minte stricată,
îi duhnesc a formol neuronii
către o mumificare a gândului
că altfel trăiești răpus de durerile rațiunii,
doar sedată poate umbla prin adevăruri

crește cuvântul tău în mirare, îmi asurzește
penița-mi înfiptă-n hârtie