printre giumbușlucuri de veverițe,
un guguștiuc îți cântă-n copacul din fața casei.
nu mă auzi, nici copacul nu-l vezi,
cu părul roșu,
cu ochii tăi verzi(?)
nepăsătoare te urci în mașină.

mă furișez lângă tine c-un gând
plin de muguri florali,
ochii tăi aș vrea să-l sărute...
e iar primăvară, Ioana,
unde-i poetul din tine,
de ce-l ții ferecat în hruba tăcerii,
de ce-l văduvești de cuvinte?