în sferă intră zvon de primăvară
și timpul tot e în zambila mică
fiind cu nemuririle amică,
nebănuite liniști sunt pe-afară.

când zarea cea cu flori ți se despică
alunecând pe străzi de fum, strigară
toți îngerii, alene-ntr-o țigară
dar ochiul minții tale e de sticlă.

te însoțeam visării în grimase
de bâlci suav dar și eternitate
și solitari eram în stea-n cetate
cu victime de-absență-n jur rămase.

caleștile mirării au trezit
o rațiune-n aer putrezit.