lumea e așa de departe
niciun zgomot
nicio acțiune

doar muzica ireală care
ne păstrează în viață
sentimentul acesta
că am început cu sfârșitul
că mergem spre origini
că finalul nu va intervini vreodată

păsările intră în magnolii și
miriștea ne zgârie tandru când
macii bântuie sângele aici unde
chiar și exploziile se petrec în liniște

hipnoza aceasta care-i omoară pe alții
cerul discret pătrunzând străfundul oceanului
miliarde de firicele miliarde de cântece
se încurcă printre mâinile noastre

a trăi este a privi / a contempla
Iubirea
linia fină unde lumina
întretaie obscuritatea și
luciditatea lasă loc
strigătului estetic într-o lume deformată

taina este când în vis și-n tălpile goale dobor treaptă cu treaptă
către un capăt ce nu sfârșește niciodată
acolo ești tu iar eu
sunt o fetiță / sunt o femeie / sunt un fluture / sunt!!!

dincolo de geamul de care
ți-ai lipit obrazul
dincoace de tabloul acesta
năluca pe care o cauți
cu imaginația

și totuși
dragostea noastră
fără zgomot / fără lume / fără spectacol
e pelicula suspansului maxim