aglomerarea de gesturi
oarbe
mă expulzează ciclic memoriei

fără ochi redau depărtării chipul în semn de tandrețe

vreau să-i imit pe oameni
nu m-am întâlnit decât fugitiv și pielea mă strângea prea tare
cum să-mi încapă văzduhurile în ea
și cine să-mi numere nisipul din urma inimii
când vânturile și-au frânt genunchii de-o lacrimă
și-au uitat să respire

n-am putut suda timpului decât ce-am dăruit abisului

nu mai alerg după mine înnod veacuri în clipă
halucinat
serbez încleștările perfecte din statui

verdele țipă

testează frecvența cordului
din alfabetul viului extrag pulsul ierbii
barometrul care mi-a sorbit
trupul
odată cu fulgerele
se transformă în vultur

sunt robul duhului
păsărilor li se întunecă zborul în aripă
când uit să-i pictez soarelui
râsul meu clocotitor

nu mai sunt sabie și prea domesticit pentru om
plutesc ușor peste ape