Mă-ntorc pe căi neumblate în orașul medieval,
cerul scapă de pe acoperiș lumini și umbre de nori,
nu le pot absorbi ori desena pe oglinzi rotunde
dincolo de care cântă îngerii în cor.

Mă aștepți pe podul bârfelor de odinioară
de care azi îndrăgostiții își leagă iubirea cu lacăte,
dar noi o avem legată de mult cu lanțuri invizibile
pe care nu le rupe decât moartea.

Crepusculul apusului capătă un contur fascinant
ca și dragostea răscoaptă de atâta depărtare.
plecăm când se aprind luminile multicolore
la casa noastră veche flancată de turnuri.

Bem ceaiul de seară cu liniștea îmbrațișărilor calde
care pregătesc noaptea de foc venită din tinerețe
cu aura aceea de imagine a mării îmblânzită de țărmuri
pe care am naufragiat prea târziu.

Diminețile noaste hoinăresc prin gări necunoscute
prin care nu mai trece niciun tren de viteză,
în schimb trec stoluri de păsări spre ținuturile sudice
cre se vor întoarce unde trebuie la fel ca mine.