și așa cum stăm
unul în fața celuilalt
cu privirile smede
îndreptate spre altundeva
cântărim luciul verde / înțelegem
cum masa tăcerii își cere ea însăși
tributul propriei amuțeli

alunecăm șovăielnic
unul pe lângă celălalt
unul prin celălalt
niciodată prezenți
niciodată sincronizați
totdeauna atât de eu
asaltat fiecare
de sine însuși

răstigniți
pe marginea unui timp
nu îndrăznim cuvinte
fără prea multă înțelepciune înțelegem
noțiunea de drepte paralele
conceptul de vid
mai bine decât am făcut-o
în trecuta adolescență
la ora de geometrie a profesorului
cu lornion și curea albastră din piele

eu ușor aplecată
peste triunghiul umbrelor tale
tu subtil adunat undeva
la marea ieșire din mine
surâdem cu spaimă
din nou mângâiem
bradul mesei lucioase
nepăsător împărțind
pahare cu sucuri de rodii
și cuburi de gheață
poate numai tic-tac-ul
ciobit-perimat
al unui sentiment
de la ora 5 după-amiaza
în toropita grădină de vară