vine! nu vine! vine! nu vine…
așteaptă!
așa mi s-a spus de nenumărate ori
încât am ajuns să cred că asta-i numele meu adevărat
vine! nu vine! vine! nu vine…
fiecare zi se prelungește până se lipește de alta
și tot așa, zi după zi, epuizarea se cățără lingându-mi picioarele
așteaptă. aștept. așteaptă. aștept. aștept. aștept.
după care mi-am zis că am devenit zeul așteptărilor
așa cum și Luna este zeița mareelor
așteaptă!
și-am așteptat, dar Godot venea întotdeauna după unsprezece seară
abia târându-și picioarele de la teatru și se prăvălea lângă mine
zicând stins “a fost un triumf”
după care își desfăcea pachetul și lua o mușcătură zdravănă
din tăcerile sleite… dacă ai fi văzut…
așteaptă!
și vedeam revoluțiile spălându-și mâinile de sânge
nopțile ca și cruciadele aveau ore bine stabilite
iar paznicul striga lipindu-și incertitudinile
de suflul felinarului
așteaptă!
și Golgota fremăta sub biciul ploilor fulgerate
încât până și perdeaua templului
a fugit despletită din calea istoriei
așteaptă!
și-așa am aflat că la început a fost cuvântul
și cuvântul eram eu și eu eram cuvânt
așteaptă…mă