În arșița de după noapte
Unde nici vântul nu e trist
Adorm doar visele deșarte
Nemailăsând el loc de bis.
Străluce luna dimineții
Un nou urcuș se pregătește
Ne reclădim speranța vieții
Lăsând în urmă ce ne copleșește.
Nu amorțim de vis sublim
Nici nu murim fără de foc
Doar pașii îi retragem când murim
Lăsând doar amintiri în loc.
Regrete sunt și vor mai fi
Ființa-i doar cea omenească
Iubiri se nasc și vor muri
În legea vieții cea firească.
Doar unicul e în impas
Când tulbure e mintea-n gheață
Ne luăm discret un bun rămas
Și ștergem urmele din față.
Speranța stă să se decline
Chiar clipa stă să-ncremenească
Dă-i omului doar gând de bine
Și nu-i lăsa iubirea să pălească.
De ce e noapte-n plină zi?
De ce și gândul e pustiu?
De ce e albul nefiresc?
De ce e totul prea târziu?
Pentru că ea speranța este
Pentru că doar iubirea-i viață
Pentru că dăm ei șansei veste
Pentru că totu-i tot și nu-i de gheață.