te vei întoarce într-o bună zi
acolo unde lumina nu așterne umbre
peste mesajele scrise pe ziduri
care nu mai există acum,
totul va părea la fel ca în prima zi:
golful, vapoarele, norii,
poate că mă vei chema
și eu voi veni
poate

vom alerga unul spre celălalt tineri
spre o lume aflată pe moarte,
doar noi o vom vedea la fel ca altădată,
vom îmbătrâni cu fiecare pas
fără să știm că timpul ne-a transformat
în statuete atât de fragile
încăt orice atingere
ne va fi mortală

nu privi înapoi,
în urma noastră se prăbușesc vise
în zgomot de pleoape,
îți spun să taci și mă privești nedumerit,
nu înțelegi că suntem damnați,
că timpul ne-a ars mocnit în trupuri amintirile
și înăuntrul nostru plutește o cenușă nesfârșită,
cea mai mică șoaptă
ne va spulbera în cele patru vânturi

nu mă atinge dacă vrei să exist
orhidee uscată într-o carte
despre care nimeni nu-și amintește nimic,
cui îi va mai pasa mâine
de ceea ce a fost
sau nu