Alunec în dimineața asta,
E pură,
E sigură,
E îmbrățișată de timp,
E plină de ușurătate,
E o bijuterie de la cavalerul nopții,
E revanșa după câteva ore fără pasiune.
Cei mai frumoși oameni
Îi văd astăzi laolaltă,
Așa cum mi se părea mereu înainte
Că sunt oamenii.
Cele mai intense doruri
Devin tatuaje pe buricele degetelor.
Aș vrea să le șterg frenetic,
Dar le contemplu și mi se pare
Că e indicat să devii delicat și protectiv
Cu ceva ce nu poți schimba.

Ce te face să devii un robot?
M-a întrebat.
Cum poți să rămâi doar o carcasă,
Fără suflet?

Cum aș putea trăi altfel această dimineață?
Îți răspund.

În circuitul cosmosului,
Un ochi al dimineții se deschide
Și îmi pare că-i un șarpe încolăcit
În jurul unui cărbune încins.
Uite, la orizont, veninul lui se împrăștie
Să ma facă să simt
Că din nou pot să simt,
Să îmi dea un antidot, probabil,
Pentru sângele meu însetat de nebunie.