Acest chip gingaș ce apare dintre valuri,
Îmi cere slăbiciunii o lacrimă fierbinte
Ce-n marea-nvolburată să cadă-ncet, cuminte,
Izbită-apoi să fie de stâncile din maluri.

O, suflet la a durerii raze osândit,
Mult timp sperând ca măcar un licăr sa absorbi,
Să nu mai fi un leș pe stâncă mâncat de corbi;
De ciocurile dure-n fiice zi rănit.

N-am nevoie de rasa ta, iubire crudă!
Adâncul tău e patimi, loc de uscăciune.
Pot spune toți ceilalți tot ce vor a spune,
Urechea mea tare, la totul va fi surdă.

Adio am zis iubirii, EU - frate muritor.
EU fără noimă-n lumea în care azi trăiesc.
Nu te mai vreau iubire, nu vreau să mai iubesc!
Să-mi lași doar chipu-i fraged și veșnicul meu dor.