sună a titlu de roman dar cred că și povestea mea poate fi un roman
cu condiția ca cineva să știe sau să vrea s-o scrie

iubește-ți aproapele ca pe tine însuți mi se tot repeta
dar pentru a putea face asta trebuia să știu ce e iubirea și să mă iubesc

de fiecare dată când simțeam pâlpâind o flacăra ciudată
suflam cu putere căci încă nu mă descoperisem și nu mă iubeam îndeajuns

anii trec peste om și peste piatră la fel numai că omul se macină singur
mai ales că nu reușesc să mă identific îndeajuns ca să mă iubesc

ce e iubirea? întrebam dar lumea credea că glumesc pentru că orice om știe ce-i iubirea.
numai eu nu știam și nici nu găsisem pe cineva dispus să mă învețe

iubește. iubește! iubeșți? repetam la nesfârșit în oglindă
dar aceasta mă privea impasibilă din spatele disperării mele

bătrânețea te îmbracă în tăceri prelungi și în absențe și totodată îți și iartă multe
dar cred că numai moartea va putea să mă învețe contra cost ce e iubirea

ciudat. lumea spune că dragostea se răspândește cu ușurință. că e contagioasă.
un sărut. oare primesc și eu un ultim-prim sărut?