la pieptul apei lacrima-i să mâie
prin nopți lichide de tăceri zevzece
apoi în zarea nunții să se-nece
pe la cules de ale zilei grâie.

prin umbre taina la vestiri se-ntrece,
lumina ține a tăcerii frâie
iar prin biserici zarvă-i de tămâie
izvorul rugăciunii să nu sece.

mi-e zămislită buza să dețină
amor de tine, floare de senin,
sărut și șoaptă bem sub stea puțină.

de ochii tăi privirea îmi anin
eternitatea clipei să conțină
prin văzul nostru vis diamantin.