Te-aştept când vine toamna şi plouă-a potopire
În anotimpul veşted, barbar, diluvian,
Când plouă-a nefiinţă, când plouă-a prorocire
Când plouă ca să rupă pământul de ocean

Te-aştept când vine toamna şi plouă-a nimicire
Când nu se mai distinge prezentul de-amintiri
Când digurile lumii se surpă cu furie
Și lumea nu mai poate de-atâtea despărţiri!

Te-aştept când vine toamna şi plouă-a răzvrătire
Când nuferi se îneacă-ntr-un secol plumburiu
Când nu se mai distinge nici ura de iubire,
Te-aştept nebun ca toamna,-n noiembrie, târziu