Iubirile nu se uită niciodată,
rămân ca niște găuri în limba de lemn
în spatele căreia ne ascundem nefericirile zilnice.
Și dincolo de acele găuri,
deschise așa cum se deschid rănile în carnea amintirilor,
dansează lumina pe fotografiile întinse cu fața în jos
și abandonate într-un mare con de umbră:
un pas înainte, doi înapoi,
așa ne amintim că uitarea valsează prin noi.
Dar fără să ne întrebăm,
câteodată chiar fără să ezităm,
ne învelim somnul spre dimineață
cu tot ce-a mai rămas
din urmele ce ne conduc iubirile
în viața de după viață.